Gigel lucrează într-o firmă. Nu contează că Gigel a ajuns şi a rămas acolo prin pile, că deh, uneori, poţi să fii deştept, dacă n-ai pile, tot degeaba. Ce contează e că Gigel a avut nevoie de pile pentru că altfel ar fi zburat de mult din firma aia, în cazul în care totuşi ar fi ajuns acolo.
Să vă zic de ce: Gigel e genul de om bătut de soartă. Adică viaţa a fost nedreaptă cu el, oamenii sunt răi şi-l discriminează, tot universul conspiră împotriva lui, nu are rost să întreprindă ceva, orice, pentru că oricum nu o să-i iasă, că ce, nu e aşa uşor, nu merge fără şpagă, nu se uită ăia la mine etc. Statul a fost creat special ca să-i scoată fire albe lui Gigel şi clar ăia sunt nişte incompetenţi şi nişte tâmpiţi că-i cer lui să plătească impozite şi taxe ca muritorii de rând. Gigel a fentat cât a fentat statul, dar se pare că nu mai poate, motiv pentru care este foarte supărat şi furios şi are grijă să-şi manifeste aceste trăiri cu toate ocaziile posibile.
Gigel este o persoană foarte vorbăreaţă şi generoasă, aşa că împărtăşeşte cu colegii de serviciu toate chestiile care i se întâmplă, de la „azi noapte am dormit prost” până la „acum deschid un word”. Desigur, colegii sunt fascinaţi de lucrurile minunate din viaţa lui Gigel şi aşteaptă cu sufletul la gură următoarea povestire. Noroc că nu trebuie să aştepte mult.
Munca lui Gigel este una destul de anostă, în sensul că presupune înţepenit în faţa calculatorului, dat repede din deshte ca să acoperi cu litere cât mai multe pagini, uneori lupta cu conspiraţia universală care a făcut ca X să trimită un fişier în pdf sau în xls şi, finalul apoteotic, munca de cercetare şi iluminare a minţii. Naşpa, nu-i aşa?
Ei bine, plata lui Gigel depinde de numărul de pagini acoperite cu literele de care vorbeam. O observaţie de bun simţ ar fi că dacă n-ar mai vorbi atât de mult, nu s-ar mai plimba pe holuri la fiecare oră şi nu s-ar mai plânge atât, şi treaba ar merge mai bine. Dar nu! Omul nostru a făcut din plângeri şi frustrări o meserie în sine. El e cel mai oropsit, el e victima, el mereu are de pierdut şi alţii de câştigat etc. Degeaba i se dau argumente şi exemple, colegii îşi răcesc gura de pomană, viaţa-i naşpa şi Gigel face tot ce ştie el mai bine. Adică se duce cu pâra! Doamnaaaaa, şi colegii îmi dau mereu mie cele mai naşpa lucrări şi... şi... :(( Drept pentru care, evident, mi se sparg mie oalele-n cap.
Mă, fii, mă, bărbat! Asumă-ţi neputinţa şi invidia şi atacă-mă în faţă măcar, nu fi laş! Nu fi cutră cu două feţe, una spui pe gură şi alta raportezi şefului! Chiar dacă e pila ta, asta nu schimbă cu nimic realitatea!
Şi munceşte, leneşule, cum vrei să înveţi ceva dacă nu munceşti!?! Vrei totul pe tavă? Muieţi îs posmagii? E greu? Naşpa! E plictisitor? Îţi mănâncă timpul şi nervii? Trebuie să şi răspunzi pentru ce-ai făcut? Trebuie să plăteşti taxe şi impozite, ca orice om al muncii? Ce viaţă de rahat! Politicienii ăştia nu-s buni de nimic, tu eşti mai deştept ca ei? De acord, atunci fă ceva ca să demonstrezi asta! Dovedeşte-ţi valoarea! Dar nu dând din gură aiurea. Ştii ceva? Cred că poţi să te plângi liniştit, pentru că meriţi tot ce ţi se întâmplă!
Mda, ăsta e Gigel! Marele nedreptăţit de colegi, de sistem, de viaţă, de Băsescu, de ... cine mai ştie ce. Marele războinic care atacă numai mărunţii operatori, sub protecţia telefonului. Neînţelesul oropsit... Admirator al lui Mircea Badea şi plimbător de weekend prin mall. Fiinţă fără coloană vertebrală, linguşitor şi prăpăstios până la exasperare. Dar, desigur, sunt eu nebună şi Gigel are dreptate.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu