Mozaic în fuga tastelor

• A venit iarna! La munte, cel puţin. Am gustat, la propriu, prima zăpadă căzută cu fulgi mari, grei, pufoşi, peste focul de tabără şi chitarele noastre. Cui să-i mai pese de frig? Vorba cântecului:

Ninge sfânt şi păgân,
Numai ochii ne rămân
Despărţirea s-o mai vadă.
Că în rest noi ne-am stins
Şi-am ajuns de atâta nins
Nişte oameni de zăpadă.

Apropo, numai asta fredonez de ieri dimineaţă...

• Am cunoscut nişte oameni foarte interesanţi în weekendul ăsta, genul de personalităţi care lasă o amprentă puternică asupra mea. Oameni care ies din tipar şi care cu o vorbă îţi schimbă întreaga perspectivă; care îţi amintesc că viaţa nu înseamnă muncă şi stres şi griji şi te proiectează în altă realitate, într-o lume paralelă, boemă, plină de farrmec. Firi sensibile şi poete, care văd în scânteile focului fărâme de viaţă ce merg să încălzească şi alte suflete; care se întreabă oare câte au văzut în poate sutele lor de ani de existenţă copacii ce ard acum ca să ne ţină nouă cald; care recită din Eminescu şi se bucură la vederea îndrăgostiţilor; care sunt expresia sufletului rusesc în toată splendoarea lui, amestecat cu sufletul românesc înstrăinat al basarabenilor; oameni sensibili şi modeşti, citiţi şi trecuţi prin viaţă, cu care am discutat câte-n lună şi în stele, în care m-am regăsit şi care sper să-mi rămână prieteni.

• În altă ordine de idei mi-am făcut, în sfârşit, curaj şi am „publicat” nişte creaţii proprii (diverse texte, cu preponderenţă poezii) pe un blog separat şi un site dedicat, unde am primit un feedback mai mult decât măgulitor. M-am bucurat foarte tare pentru aprecierile primite şi, mai ales, pentru o prietenie care a căpătat valenţe noi cu ocazia asta.

• Şi pentru că mă simt plină de energie şi de idei, vreau timp să le pun în practică! Am o listă mentală cu foarte multe lucruri de făcut, cărţi de citit, filme de văzut, spectacole de vizionat, texte de scris, plus că vreau timp de petrecut în doi şi cu familia. În sensul ăsta, cele opt ore de muncă pe zi mi se par o risipă. :)

• Dar, din când în când, munca asta îmi mai oferă şi motive să zâmbesc (asta după ce am depăşit fazele de scărpinat în cap, enervare, resemnare). Imaginaţi-vă un text (şi nu orice fel de text, ci un contract!) scris într-o engleză aproximativă de francezi şi care trebuie tradus în română. Şi cum să nu zâmbeşti sau să nu râzi de-a dreptul când francezul, în loc de „has” scrie aşa cum pronunţă, adică „as” şi iese ditamai gogomănia de genul „the project as an impact on...”? Şi nu, nu e typing error, că se tot repetă. Asta aşa, ca glumă de traducători. Ce, numai calculatoriştii să aibă umorul lor? :)

• Eh, nu ştiu cât de coerent sau de interesant a fost ce-am scris mai sus, eu am vrut doar să marchez momentul, chiar şi aşa, în fugă, pentru că mă simt extraordinar de bine şi de în vervă! O fi muntele, or fi capsulele de orz verde, or fi toate lucrurile bune din viaţa mea? :)

O să revin să mă mai povestesc, pentru voi cei de aproape sau de departe cu care nu mai apuc să mă văd sau să vorbesc, dar care ştiu că mă citiţi. Vă pup! :)