Aşa se numea o cărticică din copilăria mea, cu un nene pe copertă care amintea cumva de Colombo şi la figură, şi la stil. Era plină de scurte momente umoristice şi mi-a plăcut atât de mult, încât am "transferat-o" din biblioteca lu' tata în ceea ce începea să se contureze atunci drept biblioteca mea. Mai mult sau mai puţin aceeaşi soartă au avut-o şi almanahurile Urzica şi Femeia, romanele istorice şi cele câteva romane poliţiste pe care le subtilizam tot de la tata, sperând că n-o să bage de seamă. Cu sor'mea, tactica era alta: atâta mă rugam de ea să-mi lase nişte cărţi numai cu titlu de împrumut ("Tot ale tale rămân, eu doar le păstrez"), încât până la urmă se îndupleca. De două îmi amintesc în mod special: Muzicuţa cu schimbător şi Viaţa la curte pe vremea regelui Ludovic XIV sau aşa ceva. Prima a fost cartea mea preferată mult timp. Nu ştiu de câte ori am citit-o, dar o ştiam pe de rost. Aşa tare-mi plăcea.
Şi aşa făceam şi cu discurile cu poveşti. Aveam multe, de la Sindbad Marinarul, aleasă de mine din colecţia unui unchi mai în vârstă, până la poveştile lui Creangă, aventurile scrise de Jules Vernes şi Cireşarii. Stăteam cu urechea lipită de aparatul radio cu pick-up şi mă pomeneam într-o altă lume. Încă visez să-mi fac timp într-o zi să le scutur pe toate de praful amintirilor şi să le reascult. Cine ştie, poate n-am uitat încă Fata moşului cea cuminte şi Fiica Rhinului.
Dar m-am luat cu vorba. De fapt, nu despre asta voiam să scriu, ci făceam o aluzie la faptul că mi-am neglijat blogul în ultimul timp. Câteva săptămâni bune în care m-am plimbat prin străinătăţuri, dar şi prin munţii noştri, am început un curs nou, mi-am exersat mersul pe bicicletă, am cântat o dată la karaoke şi mi-am promis să-mi fac curaj şi cu alte ocazii, m-am făcut roşcată, am cunoscut oameni noi, am revăzut prieteni vechi, am citit, am făcut poze... ce să mai, am fost ocupată, prea ocupată să mai şi scriu câte ceva. Ei, nu-i mare pagubă, dar mi s-a făcut dor, aşa că mă-ntorc şi zic:
Am fost la Kilipirim şi am achiziţionat o trilogie Panait Istrati şi Etica neuitării de Monica Lovinescu. Clar că abia aştept să le citesc. Dar mai întâi să termin Belle du Seigneur, de Albert Cohen, care mi-a plăcut atât de mult prin anul IV de facultate, când, studentă Erasmus fiind, o citeam ghemuită şi absorbită la mansarda vilei franţuzeşti ce mă găzduia pe atunci. Eh, ce vremuri... acum încerc să fur câteva pagini de lectură în tramvai, pe drumul spre birou sau casă...
Şi pentru că, până la urmă, se pare că tot despre cărţi vorbesc în postarea asta, să zic două vorbe şi despre Panait Istrati, pe care eu am evitat mult timp să-l citesc şi despre care ştiam că este mult apreciat de francezi. Mi-au spus-o şi gazdele mele din vremurile pomenite mai sus, şi colegul pasionat de lectură cu care mai fac acum schimb de impresii literare. Aşa că am citit până la urmă Ciulinii Bărăganului şi am fost destul de impresionată încât să vreau să citesc mai mult. Trei cărţi de articole de-ale lui s-ar putea să-mi ajungă. :)
Acestea fiind spuse, mă întorc la lectură, aşa cum se cuvine într-o după-amiază mohorâtă de duminică. Să auzim / citim de bine până data viitoare!
Aici, câteva poze de prin plimbări. Enjoy!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu